șovăire - explicat in DEX

șovăire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi.

șovăire (Dicționaru limbii românești, 1939)
șovăíre f. Acțiunea de a șovăi.

șovăire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri

șovăire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șovăire f. nesiguranță, ezitațiune.

șovăire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. — V. șovăi.