șovăială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări;
fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊
Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. –
Șovăi +
suf. -eală.șovăială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șovăiálă s. f.,
g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiélișovăială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări;
fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊
Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. —
Șovăi +
suf. -
eală.șovăĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)șovăĭálă f., pl.
ĭelĭ. Acțiunea de a șovăi.