șopăială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (
Fam.) Faptul de
a șopăi; șoaptă. [
Pr.:
-pă-ia-] –
Șopăi +
suf. -eală.șopăială (Dicționar de argou al limbii române, 2007)șopăială, șopăieli s. f. 1. vorbit în șoaptă
2. șoaptă
șopăĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)șopăĭálă f., pl.
ĭelĭ. Acțiunea de a șopăi. – Și
șopo-.șopăială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șopăiálă (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiélișopăială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (
Fam.) Faptul de
a șopăi; șoaptă [
Pr.: -
pă-ia-] —
Șopăi +
suf. -
eală.