șoptitor - explicat in DEX

șoptitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit². – Șopti + suf. -tor.

șoptitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre

șoptitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șoptitor a. și m. care șoptește.

șoptitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit². — Șopti + suf. -tor.