șontâc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘONTẤC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă mersul șovăitor, greoi, șchiopătat al cuiva. – Din
magh. sántika.șontâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!șontấc/șontấc-șontấc interj.șontâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șontâc! int. ce imită mersul șchiopului:
șontâc-șontâc venia și el POP. [V.
șonț].
șontâc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘONTẤC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă mersul șovăitor, greoi, șchiopătat al cuiva. — Din
magh. sántika.