șoltuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din
pol. szoltys.șoltuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șoltúz (-úji), s. m. – Conducătorul unui oraș, primar în
Mold. Germ. Schultheiss, prin intermediul
pol. szołtys mag. soltész (Cihac, II, 391),
cf. it. sculdascio (Battisti, V, 3430).
șoltuz (Dicționaru limbii românești, 1939)șoltúz m., pl.
jĭ (ung.
soltész, d. mgerm.
scholteisze, ngerm.
schultheiss, de unde și pol.
szoltys).
Vechĭ. Primar urban în Moldova, numit și
voĭt, ĭar în Țara Rom.
județ. (El era ajutat de consiliu celor 6 orĭ 12 pîrgarĭ). V.
pîrcălab și
ispravnic.șoltuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoltúz s. m.,
pl. șoltúzișoltuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șoltuz m. od. capul unei comune urbane (în Moldova):
șoltuzul și pârgarii formau municipalitatea. [Ung. SÓLTÉSZ (din nemț.
Schultheiss); v.
pârcălab].
șoltuz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în Evul Mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. — Din
pol. szoltys.