șoldan - explicat in DEX

șoldan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. – Cf. magh. süldö.

șoldan (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șoldán¹, șoldáni, s.m. (reg.) 1. pui de iepure până la un an; vătui. 2. (ir.) tinerel, copil. 3. purcel gras de câteva luni. 4. (fig.) păduche mare.

șoldan (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șoldán², -ă, adj. (reg.; despre oi) care împunge.

șoldan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șoldán (-ni), s. m. – Iepuraș, pui de iepure. Mag. süldő (Cihac, II, 528).

șoldan (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
șoldán, -i, s.m. – Purcel (gras) de câteva luni. Atestat în Trans. și Maram. – Din magh. süldö (MDA).

șoldan (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) șoldán și (Trans.) șuldéŭ m. (ung. süldö, ĭepure tînăr. P. sufix, cp. cu bădăran). Puĭ de ĭepure adult (pe cînd vătuĭ, e mic). Fig. Iron. Tinerel: măĭ șoldane ! V. lupan.

șoldan (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) șoldán, -ă adj. (d. șold). Fam. Cu șoldurĭ marĭ: o femeĭe șoldană. S. m. Iron. Păduche gras.

șoldan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șoldán (iepure) s. m., pl. șoldáni

șoldan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șoldan m. Mold. 1. vătuiu: mânz ce fuge ca șoldanul POP.; 2. fig. (ironic) tinerel: să mă 'ndârjesc de un șoldan ca dânsul AL. [Ung. SÜLDÖ].

șoldan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. — Cf. magh. süldö.