șoimușor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘOIMUȘÓR,șoimușori, s. m. Șoimuleț. – Șoim + suf. -ușor.
șoimușor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) șoimușór (pop.) s. m., pl. șoimușóri
șoimușor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘOIMUȘÓR, șoimușori, s. m. (Pop.) Șoimuleț. — Șoim + suf. -ușor.