șod - explicat in DEX

șod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar. ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod.

șod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șod (-oádă), adj. – (Trans., Banat) Curios, ciudat, excentric. Mag. sod (Drăganu, Dacor., IV, 158 și VI, 277; Gáldi, Dict., 158). Este îndoielnică legătura cu sl. šutŭ „fanfaron” (Cihac, II, 391). – Der. șoadă, s. f. (Trans., glumă); șodenie (var. șozenie), s. f. (zeflemea, batjocură, bășcălie).

șod (Dicționaru limbii românești, 1939)
șod, șoádă adj. (ung. sod, glumeț. Șăĭn.), Trans. Ban. Olt. Nostim, cĭudat: om șod, treabă șoadă. Adv. A vorbi șod. S. f. Turda. Glumă.

șod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde

șod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șod a. Tr. ciudat, poznaș: birău-i om cam șod [Ung. SOD, glumeț].

șod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. — Din magh. sod.