șmecherie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘMECHERÍE, șmecherii, s. f. Faptul de a fi șmecher. ♦ Abilitate de șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug; escrocherie, fraudă; șmecherlâc. –
Șmecher +
suf. -ie.șmecherie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ȘMECHERIE chichirez, găselniță, halardeală, merchez, moftologie, nasabțigen, șmerchez.
șmecherie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)șmecherie, șmecherii s. f. 1. faptul de a fi șmecher.
2. abilitate de șmecher.
3. vorbă sau faptă de șmecher.
4. șiretlic, vicleșug.
5. escrocherie, fraudă.
6. accesorii (
mai ales la aparatură electronică)
7. obiect greu de definit.
șmecherie (Dicționaru limbii românești, 1939)șmecheríe f. (d.
șmecher).
Fam. Șarlatanie, înșelătorie:
a umbla cu șmecheriĭ, a pricepe șmecheria. – Și
șmichirie (est). V.
teșmecherie și
măĭestrie.șmecherie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șmecheríe s. f.,
art. șmechería, g.-d. art. șmecheríei; (fapte)
pl. șmecheríi, art. șmecheríileșmecherie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șmecherie f. șiretlic:
fata umblă cu șmecherie ISP.
șmecherie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘMECHERÍE, (
2)
șmecherii, s. f. 1. Faptul de a fi șmecher.
2. Abilitate de șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug; escrocherie, fraudă; șmecherlâc. —
Șmecher +
suf. -
ie.