șiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÍȚĂ, șițe, s. f. Bucată subțire de lemn asemănătoare cu șindrila, dar mai scurtă decât aceasta, folosită pentru căptușirea și acoperirea caselor țărănești, a cabanelor etc.;
p. ext. șindrilă. – Din
scr. štica.șiță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șíță1,
șíțe, s.f. (reg.)
1. șindrilă lungă (scândură de brad sau de fag îngustă și subțire).
2. (în forma:
șisă) fuscel (la războiul de țesut), vergea, joardă.
3. (în forma:
șisă) tindeche (la războiul de țesut).
șiță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șíță2, s.f. (reg.) numele unei plante asemănătoare cu rogozul.
șiță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șíță (-țe), s. f. – Un fel de șindrilă folosită la acoperitul caselor. –
Var. Trans. șisă. Sb.,
cr. štica (Cihac, II, 389; Conev 85). –
Der. șițui, vb. (a acoperi cu șiță);
șițar, s. m. (
Trans., șindrilar).
șiță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șíță, -e, s.f. – Scândură mică de lemn de brad, subțire (de 50x10 cm), care se așează ca solzii de pește (fără șanț) și cu care se acoperă casele, șurile, găbănașul, gadurile. Diferă de șindrilă/draniță, care este prevăzută cu șanț. – Scr. štica (Cihac cf. DER, DEX).
șiță (Dicționaru limbii românești, 1939)șíță f., pl.
e (cp. cu sîrb.
štica, scîndurică).
Munt. Draniță, șindilă mare (100-150 c.m.):
casă acoperită cu șiță. – Și
șisă (Trans.). V.
prăștilă.șiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șíță (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. șíței; pl. șíțeșiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șiță f. un fel de șindrilă:
acoperiș de șițe. [Cf. serb. ȘTIȚA, scândurică].
șiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÍȚĂ, șițe, s. f. (
Reg.) Bucată subțire de lemn asemănătoare cu șindrila, dar mai scurtă decât aceasta, folosită pentru căptușirea și acoperirea caselor țărănești, a cabanelor etc.;
p. ext. șindrilă. — Din
sb. štica.