șiștor - explicat in DEX

șiștor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘIȘTÓR, șiștori, s. m. (Pop.) 1. Par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești. 2. Fiecare dintre drugii de lemn prinși la capete în târcoalele prâsnelului morii. – Et. nec.

șiștor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șíștor, -oáre, s.m. și f. 1. (pop.; s.m. și f.) fiecare dintre bucățile de lemn (sau de fier) prinse la capete în târcoalele prâsnelului de la moară și care se angrenează cu măselele roții. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: șuștori) fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitră. 4. (reg.; s.f.; în forma: șuștoare) spetează (la grapă). 5. (reg.; s.f.) fofelnița vârtelniței. 6. (reg.; s.m. pl.; în forma: șuștori) fălceaua meliței. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care întăresc ușa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile între care se fixează fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stâlpii verticali care sprijină ștreașina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre bârnele care mărginesc intrările strungii la o stână. 11. (reg.; s.m.) par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești.

șiștor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
șíștor, -i, (șuștor), s.m. – Bucăți de lemn care se îmbucă cu măselele roții, la morile de apă (Felecan 1983). – Sb. šestar „cerc” (DER).

șiștor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șiștór (pop.) s. m., pl. șiștóri

șiștor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘIȘTÓR, șiștori, s. m. (Pop.) 1. Par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești. 2. Fiecare dintre drugii de lemn prinși la capete în târcoalele prâsnelului morii. — Et. nec.