șiș - explicat in DEX

șiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘIȘ, șișuri, s. n. Pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascunsă într-un baston care îi servește drept teacă; p. gener. orice fel de pumnal. ♦ (Rar) Hanger. – Din tc. șiș.

șiș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șiș! interj. (reg.; repetat) strigăt cu care se alungă sau se cheamă caprele (sau oile).

șiș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șiș (-șuri), s. n. – Spadă, spadă pusă într-un baston. – Mr., megl. șiș. Tc. (per.) șiș (Șeineanu, II, 337, Lokotsch 1917), cf. bg., sb. šiš „frigare, vătrar”.

șiș (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
șiș, șișuri s. n. 1. pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascuns într-un baston 2. (intl.) cuțit

șiș (Dicționaru limbii românești, 1939)
șiș n., pl. urĭ (turc. pers. șiș, sabie ascuțită, frigare; bg. sîrb. šiš, frigare). Lamă de metal supțire [!] și ascuțită ascunsă într´un baston p. a servi ca armă: baston cu șiș.

șiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șiș s. n., pl. șíșuri

șiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șiș n. baston cu stilet. [Turc. ȘIȘ, sabie].

șiș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘIȘ, șișuri, s. n. Pumnal cu lamă lungă și îngustă, ascunsă într-un baston care îi servește drept teacă; p. gener. orice fel de pumnal. ♦ (Rar) Hanger. — Din tc. șiș.