șiretlic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘIRETLÍC, șiretlicuri, s. n. Procedeu, faptă de om șiret
2; truc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; șmecherie, vicleșug. – Din
tc. șirretlik.șiretlic (Dicționaru limbii românești, 1939)șiretlíc n., pl.
urĭ (turc.
șirretlik). Faptă de șiret:
șiretlicurile vulpiĭ. – Și
șireclíc, -iclíc. Vechĭ și
șer-.șiretlic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șiretlíc (-re-tlic) s. n.,
pl. șiretlícurișiretlic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șiretlic n. apucătură șireată, vicleșug:
o întoarse însă la șiretlic ISP. [Turc. ȘIRRETLIK, șicană].
șiretlic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘIRETLÍC, șiretlicuri, s. n. Procedeu, faptă de om șiret2; truc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; șmecherie, vicleșug. — Din
tc. șirretlik.