șipot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÍPOT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere (și care este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). ♦ Jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor. ♦ Țeavă de scurgere; burlan.
2. (
Reg.) Loc unde o apă curge repede; vârtej. –
Cf. bg. šepot „murmur”.
șipot (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șípot, -e, s.n. –
1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere.
2. Locul unde o apă curge repede. Șipot, cascadă pe valea Nadoșa, în apropiere de Săpânța. – Cf. bg. šepot „murmur” (DEX).
șipot (Dicționaru limbii românești, 1939)șípot n., pl.
e (vsl.
šĭpotŭ, šĭputŭ, murmur de apă, cĭuruire, bg.
šepot, șoaptă, sîrb.
sopot, šopot, cascadă. V.
șopot). Izvor care țîșnește și cade cĭuruind. – La Moxa (Hîjdăŭ, Cuv. I, 386)
șípoc.șipot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șípot s. n.,
pl. șípoteșipot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șipot n.
1. izvor ce curge repede;
2. ulucul teascului de vie. [Onomatopee, după sgomotul ce-l produce (cf. slav. ȘĬPOTŬ, susur)].
șipot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘIPÓT, șipote, s. n. 1. Izvor a cărui apă țâșnește cu putere (și care este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă). ♦ Jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor. ♦ Țeavă de scurgere; burlan.
2. (
Reg.) Loc unde o apă curge repede; vârtej. —
Cf. bg. š e p o t „murmur”.