șinui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV.
Tranz. A pune șine (la o roată de lemn,
p. ext. la un vehicul), a fereca. –
Șină +
suf. -ui.șinui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șinuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. șinuiésc, imperf. 3
sg. șinuiá; conj. prez. 3
să șinuiáscășinui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV.
Tranz. A pune șine (la o roată de lemn,
p. ext. la un vehicul), a fereca. —
Șină +
suf. -
ui.șinuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șinuì v. a lega cu șine:
roți șinuite.