șfară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘFÁRĂ1 s. f. v. sfară.șfară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘFÁRĂ2 s. f. v. sfoară.șfară (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șfáră, s.f. – Sfoară, funie: „Nu trebe mai mare șfară / Ca străină dusă-n țară; / Nu trebe mai mare fune / Ca străină dusă-n lume” (Calendar 1980: 88). – Din sfoară (< sl. sǔvora).
șfară (Dicționaru limbii românești, 1939)1) șfáră, V.
sfoară.șfară (Dicționaru limbii românești, 1939)2) șfáră, V.
sfară 1.șfară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șfară f. Mold. sfoară:
o șfară de mătase; fig.
tot m’a tras pe șfară CR.
șfară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘFÁRĂ1 s. f. v. sfară.șfară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘFÁRĂ2 s. f. v. sfoară.