șervețel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui
șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. –
Șervet +
suf. -el.șervețel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șervețél s. n.,
pl. șervețéleșervețel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui
șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. —
Șervet +
suf. -
el.