șerpuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de
a șerpui; șerpuială; sinuozitate. –
V. șerpui.șerpuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șerpuíre s. f.,
g.-d. art. șerpuírii; pl. șerpuírișerpuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de
a șerpui; șerpuială; sinuozitate. —
V. șerpui.