șerpoaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. –
Șarpe +
suf. -oaică.șerpoaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șerpoáică s. f.,
g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáiceșerpoaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. —
Șarpe +
suf. -
oaică.șerpoaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)șerpoáĭcă f., pl.
e. Femelă de șarpe.
Fig. Femeĭe seducătoare.