șerpar - explicat in DEX

șerpar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘERPÁR (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaëtus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerpar (Dicționaru limbii românești, 1939)
șerpár m. (d. șerpe). Țipar. S. n., pl. e. Chimir, cingătoare de ținut banĭ.

șerpar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șerpár¹ (pasăre) s. m., pl. șerpári

șerpar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șerpár² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerpar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șerpar n. cingătoare țărănească de piele în care se păstrează bani: șerpar cu galbeni îndesat. [Lit. care se încolăcește în jurul pântecelui ca un șarpe].

șerpar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). — Șarpe + suf. -ar.