șerbegiu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șerbegíu,
șerbegíi, s.m. (înv.)
1. persoană care prepara sau vindea șerbet.
2. boiernaș care oferea domnului șerbetul și îngrijea de dulcețuri.
șerbegiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)șerbegíŭ m. (turc.
șerbetci).
Vechĭ. Făcător saŭ vînzător de șerbet.
șerbegiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șerbegíu s. m.,
art. șerbegíul; pl. șerbegíi, art. șerbegíii (-gi-ii)șerbegiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șerbegiu m.
1. od.
șerbegi-bașa, boiernașul curții fanariote care oferia Domnului șerbetul și îngrijia de dulcețuri;
2. cel ce prepară sau vinde șerbet. [Turc. ȘERBETJI].