șef (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și
f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊
Șef de orchestră = dirijor. ♦ (
Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară).
2. (În sintagma)
Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din
fr. chef.șef (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care oprește ieșirea căldurii după ce s-a stins focul.
șef (Dicționar de neologisme, 1986)ȘEF, -Ă s.m. și f. Persoană care se găsește în fruntea unei instituții, a unei organizații, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr.
chef].
șef (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituție, o organizație, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). ♦ ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învățământul superior, între asistent și conferențiar. (< fr.
chef)
șef (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șef (-fi), s. m. –
1. Conducător, cap. –
2. (
Arg.) Nene, bade.
Fr. chef. –
Der. șefie, s. f. (conducere);
șefuleasă, s. f. (nevastă de șef;
Arg., femeie, fato!), curios
der. cu
suf. f. -
easă, pornind de la forma
art. șeful, sau mai probabil cu
l expresiv infix;
subșef, s. m., după
fr. sous-chef.șef (Dicționaru limbii românești, 1939)*șef m. (fr.
chef, d. lat.
caput, cap). Cap, căpitan, comandant, director, maĭ-mare:
regele e șefu statuluĭ; șef de gară, de bĭuroŭ, de orchestră. – Fam. și fem.
șefă (ca
membră). V.
ajutor.șef (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șef s. m.,
pl. șefișef (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șef m. cel ce e în frunte, cel ce dirijează sau comandă:
șeful armatei, șef de biurou, de orchestră (= fr.
chef).
șef (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și
f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊
Șef de orchestră = dirijor. ♦ (
Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară).
2. (în sintagma)
Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. — Din
fr. chef.