ședea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘEDEÁ, șed, vb. II.
Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊
Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau
pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece.
A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit.
2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit.
Șezi locului ! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊
Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca.
A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult.
A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe.
A ședea cu mâinile în sân (sau
încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic.
A ședea strâmb și a judeca (sau
a vorbi, a grăi)
drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul.
4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc.
5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia.
6. (În
expr.)
A(-i) ședea (cuiva)
bine (sau
rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat.
7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva).
8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupație.
Șade toată ziua. –
Lat. sedere.ședea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ședeá (-d, șezút), vb. –
1. A fi așezat, a ocupa un loc, a sta. –
2. A se așeza, a lua loc, a se pune. –
3. A se instala, a trăi, a locui. –
4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. –
5. A sta liniștit, a se odihni, a se reface. –
6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucișate. –
7. A conveni, a se potrivi. –
8. A se așeza bine sau rău, a se adapta. –
Mr. șed, șidzui, șideare; megl. șǒd, șădzui, șăderi, istr. șed, șezut. Lat. sēdēre (Pușcariu 1576; REW 7780),
cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp.,
port. seer. Deși este clar diferit de
a sta, se confundă vulgar cu el,
cf. stai jos (corect
șezi),
ostenită de lunga ședere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă
șed ›
(șez), șezi, șade (
Mold. șede),
să șadă (›
să șază).
Cf. așeza, șes. Der. cuședea, vb. (a conveni, a sta), cu
cu- expresiv (Philippide,
ZRPh., XXXI, 308; DAR);
ședere, s. f. (oprire, rămînere, rezidență);
ședință, s. f., din
fr. séance adaptat la
ședea; șezător, adj. (locuitor, rezident);
șezătoare, s. f. (petrecere, serată, adunare);
șezut, s. n. (rezidență, domiciliu; sediu; dos, fund),
mr. șidzut. Der. neol. sedentar, adj., din
fr. sédentaire; sediment, s. n.;
sedimenta, vb., din
fr. sédimenter; sediu, s. n., din
it. sede, cf. asediu; sesiune, s. f., din
lat. sessionem (
sec. XIX).
ședea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ședeá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. șed, 3
sg. șáde, 1
pl. ședém; conj. prez. 3
să șádă; ger. șezấnd; part. șezútședeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ședeà v.
1. a fi jos, a se pune jos:
ședeți la masă; 2. a rămânea locului, a se astâmpăra:
șezi bine; 3. a avea locuința:
șade departe; 4. a rămânea sau petrece undeva:
a șezut mult la țară, la Paris; 5. a fi leneș:
șade și nu face nimic; 6. a se potrivi:
pălăria îi șade bine; 7. fig. a se cuveni:
șade rău să-l gonești. [Lat. SEDERE].
ședea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘEDEÁ, șed, vb. II.
Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊
Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau
pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece.
A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit.
2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit.
Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊
Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca.
A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult.
A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe.
A ședea cu mâinile în sân (sau
încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic.
A ședea strâmb și a judeca (sau
a vorbi, a grăi)
drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul
4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc).
5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia.
6. (în
expr.)
A(-i) ședea (cuiva)
bine (sau
rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat.
7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva).
8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație.
Șade toată ziua. –
Lat. sedere.