șatră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÁTRĂ, șatre, s. f. 1. Cort în care se adăpostesc țiganii nomazi;
p. ext. grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade. ◊
Loc. adj. De șatră = țigănesc; nomad. ◊
Expr. (
Fam.)
A umbla (sau
a se muta)
cu șatra = a se muta deseori, pe neașteptate, cu toate lucrurile, din loc în loc. ♦ Comunitate de țigani nomazi.
2. (
Înv.) Cort de tabără.
3. (
Pop.) Construcție rudimentară care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. ♦ Baracă de scânduri, acoperită cu pânză, în care negustorii își vând mărfurile la târg. [
Pl. și:
șetre] – Din
bg.,
scr. šatra, magh. sátor.șatră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șátră (șétre), s. f. –
1. Cort. –
2. Cort, sălaș portabil al țiganilor nomazi. –
3. Familie de țigani. –
4. Baracă, magherniță. –
5. (
Maram.) Foișor.
Sl. šatĭrŭ, bg.,
cr. šator (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 386; Ivănescu,
BF, VI, 104), poate din
tc. (
per.)
çadir (Miklosich,
Fremdw., 128; Roesler 609), sau chirchizul
šatyr (Vasmer, III, 379),
cf. ceadîr. Der. din
gr. ἐξέδρα (Diez,
Gramm., I, 128) sau dintr-un idiom anterior
indoeurop. (Lahovary 341) este foarte ipotetică. –
Der. șetrar (
var. șătrar),
s. m. (țigan nomad; slujbaș al Palatului însărcinat cu organuzarea taberelor);
șetrărie, s. f. (slujba de
șetrar).
șatră (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șátră, șetre, s.f. –
1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească” (Bilțiu 1990: 252).
2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu 1957): „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu 1957: 91).
3. Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud 1908; Bârlea 1924; ALR 1971: 251). Sens exclusiv în Maramureș. „Maică, dacă-s supărat, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar 1980: 103). Șatra Pintii. „Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii” (Papahagi 1925: 246). – Din sl. šatǐrǔ, bg. šator (Miklosich, Cihac); Scr. satra (DEX).
șatră (Dicționaru limbii românești, 1939)șátră f., pl.
șatre (ca la J. Bt. Dat. uĭt. 33) și
șetre, ca
vadră-vedre, vatră-vetre (bg. šatra,
cort; sîrb. šatra,
baracă, umbrar, šator
și čador, cort; rus.
šatér, d. csl.
šatĭrŭ, šatorŭ, čatoru, cort, care vine d. turc.
çadyr, çatyr, cort, d. pers.
čatr, id.; țig.
șater, șatra. V.
ceadîr).
Vechĭ. Cort. (La Dos. Ps. „sat”).
Azĭ. Ceată de Țiganĭ nomazĭ așezațĭ în corturĭ.
A umbla cu șatra, a umbla cu tot calabalîcu.
A face șatră, a te instala ca acasă.
Ca la șatră, ca la Țiganĭ, în mare dezordine și murdărie.
Vest. Magherniță, gașcă, șopron, șandrama, baracă de negustor:
cum intră pe poarta cimitiruluĭ, merg cătră șatră, care este un fel de șopron lung și lat acoperit cu șindrilă, ĭar de jur împrejur sînt scaune și o masă lungă și lată. Aceste șoproane (în Maram. și Trans.)
se află la fie-care biserică. (Șez. 30, 205). Pridvor, verandă, ceardac, portic. – Pl. vechĭ și
șetri, ca
piatră, pĭetri.șatră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șátră (șa-tră) s. f.,
g.-d. art. șátrei; pl. șátreșatră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șatră f.
1. cort:
în fața șetrei domnești; 2. cort țigănesc:
țigan de șatră, nomad;
3. fam. locuință proastă și murdară. [Slav. ȘATĬRŬ, cort].
șatră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÁTRĂ, șatre, s. f. 1. Comunitate de țigani nomazi;
p. ext. grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade. ◊ Loc
adj. De șatră = țigănesc; nomad. ◊
Expr. (
Fam.)
A umbla (sau
a se muta)
cu șatra = a se muta deseori, pe neașteptate, cu toate lucrurile, din loc în
loc. 2. (
înv.) Cort de tabără.
3. (
Pop.) Construcție rudimentara care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. ♦ Baracă de scânduri, acoperită cu pânză, în care negustorii își vând mărfurile la târg. [
Pl. și:
șetre] — Din
bg.,
sb. šatra, magh. sátor.