șarg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘARG, -Ă, șargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben deschis. – Din
magh. sárga.șarg (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șarg (șárgă), adj. – Tărcat, roșcat deschis.
Mag. sárga „galben” (Cihac, II, 627; Tiktin).
șarg (Dicționaru limbii românești, 1939)șarg, -ă adj. (ung.
sárga, galben). Cu păru cam galben și cu coama și coada maĭ închisă, vorbind de caĭ:
caĭ șargĭ.șarg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șarg adj. m.,
s. m.,
pl. șargi; adj. f.,
s. f. șárgă, pl. șárgeșarg (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șarg a. Mold. cu părul galben spălăcit, cu coama mai închisă decât părul:
pe un cal șarg încălecat AL. [Ung. SÁRGA, galben].
șarg (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘARG, -Ă, șargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor de culoare neagră. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben-deschis. — Din
magh. sárga.