șantaj - explicat in DEX

șantaj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘANTÁJ, șantaje, s. n. Constrângere exercitată asupra cuiva prin amenințarea cu divulgarea unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul; mijloc întrebuințat în acest scop. [Pl. și: șantajuri] – Din fr. chantage.

șantaj (Dicționar de neologisme, 1986)
ȘANTÁJ s.n. Constrângere exercitată asupra cuiva pentru a-i stoarce bani, favoruri etc. sub amenințarea dezvăluirii unor fapte secrete (incorecte) sau prin alte mijloace de amenințare sau intimidare. [Pl. -je, -juri. / < fr. chantage].

șantaj (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȘANTÁJ s. n. faptul de a stoarce cuiva bani, favoruri etc. sub amenințarea dezvăluirii unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare. (< fr. chantage)

șantaj (Dicționaru limbii românești, 1939)
șantáj n., pl. e și urĭ (fr. chantage, un fel de pescuire pin [!] care facĭ huĭet ca să facĭ peștele să fugă spre năvod, șantaj, d. chanter, a cînta). Acțiunea de a stoarce banĭ saŭ alte foloase supt [!] amenințarea unor destăĭnuirĭ scandaloase: șantajele ziarelor.

șantaj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șantáj s. n., pl. șantáje

șantaj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șantaj n. stoarcere de bani prin mijloace defăimătoare (= fr. chantage).

șantaj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘANTÁJ, șantaje, s. n. (Jur.) Infracțiune care constă în fapta de a constrânge o persoană, prin violență sau prin amenințare, să dea, să facă, să nu facă ori să sufere ceva, cu scopul de a dobândi un folos pentru sine ori pentru altul. ♦ Mijloc întrebuințat în acest scop. [Pl. și: șantajuri] — Din fr. chantage.