șansonetă - explicat in DEX

șansonetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘANSONÉTĂ, șansonete, s. f. Scurtă compoziție muzicală pentru voce, proprie muzicii franceze, de origine populară, cu conținut liric sau glumeț (uneori frivol). – Din fr. chansonnette.

șansonetă (Dicționar de neologisme, 1986)
ȘANSONÉTĂ s.f. Melodie scurtă pentru voce, cu conținut vesel (uneori frivol). [< fr. chansonnette].

șansonetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȘANSONÉTĂ s. f. cântec francez de muzică ușoară, de origine populară, cu caracter sentimental sau satiric. (< fr. chansonnette)

șansonetă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șansonétă (șansonéte), s. f. – Scurtă compoziție muzicală vocală. Fr. chansonette. Aceleiași familii din fr. chanter, aparțin șantan, s. n. (tavernă, bodegă, cabaret), din fr. café-chantant și șanteză, s. f. (cîntăreață de local); șanticler, s. n. (Arg., lucru prețios, rafinament, obiect excelent), din fr. chanteclair, probabil datorat modei lansată de comedia lui Rostand (cf. Ioradan, BF, IV, 192); șantaj, s. n., din fr. chantage; șantajist, s. m. (persoană care șantajează).

șansonetă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*șansonétă, V. canțonetă.

șansonetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șansonétă s. f., g.-d. art. șansonétei; pl. șansonéte

șansonetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șansonetă f. canțonetă (= fr. chansonnette).

șansonetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘANSONÉTĂ, șansonete, s. f. Scurtă compoziție muzicală pentru voce, proprie muzicii franceze, de origine populară, cu conținut sentimental sau glumeț (uneori frivol). — Din fr. chansonnette.