șalăŭ - explicat in DEX

șalău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘALẮU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm și având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.

șalău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘALĂU², șalăi, s. m. Veche monedă de aramă care a circulat în Moldova, având o valoare egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. – Cf. pol. szalawa.

șalău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șalắu², șalauă, s.n. (reg.) oblon (la fereastră).

șalău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șalắu³ s.n. (reg.) grajd mare.

șalău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șalắu⁴ s.n. (reg.) dreptar folosit în zidărie.

șalău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șalắu (-ắi), s. m. – Pește (Lucioperca sandra). Mag. süllő (Cihac, II, 527; Tiktin; Gáldi, Dict., 159).

șalău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șalắu (-ắi), s. m. – Monedă veche de cupru (Mold., sec. XVII). Pol. szalawa (Bogrea, Anuarul Inst. Istorie națională, III, 517; Candrea).

șalău (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
șalắu, șalăi, s.m. – Monedă veche de aramă, care a circulat în Moldova (sec. XVII), având valoarea de a patra parte dintr-un ban vechi: „Asară pă scăpătat / De greu șalău mni-o pticat: / Nouă buț o deșertat” (Papahagi 1925: 261). – Din pol. szalawa (DER, DEX).

șalăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) șalắŭ m. (ung. süllö, d. germ. schill, șalăŭ). Un fel de pește cu solzĭ, alb, de mărimea crapuluĭ, foarte gustos ca răsol saŭ prăjit (luciopérca sándra). – În Trans. și șuléŭ. În nord suduc.

șalăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) șalắŭ m. (pol. szalawa, infl. de șalăŭ 1). Un fel de ban mic de aramă moldovenesc din timpu luĭ Eŭstratie Dabija (1661) în valoare de un sfert de ban și numit și „ban răŭ” saŭ „prost” (Iorga, Negoț. 42). V. burlinc 2.