ĭușcă - explicat in DEX

iușcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IÚȘCĂ¹ s. f. (Rar; în expr.) Iușcă de femeie = femeie șireată și plină de temperament. – Cf. femeiușcă.

iușcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IÚȘCĂ², iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă.

iușcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
IÚȘCĂ, iuști, s. f. 1. Sfârcul biciului. 2. Bici. 3. Femeiușcă. 4. Apă chioară. (cf. iuști; ultimul sens (4) derivă, după Bogrea și DAR, din ucr. juška = supă)

iușcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iúșcă (rar) s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iúști

iușcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iușcă f. lovitură cu biciul: o iușcă pe coada motanului VLĂH. (dela biciușcă).

iușcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IÚȘCĂ², iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. lovitură dată cu biciul. — Cf. biciușcă.

iușcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IUȘCĂ¹ s. f. (Rar; în expr.) Iușcă de femeie = femeie șireată și plină de temperament. — Cf. femeiușcă.

ĭușcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭúșcă f., pl. ștĭ și ște (cp. cu cĭușcă și tușcă). Est. Șfichĭ, vîrfu bicĭuluĭ: caiĭ arșĭ de ĭușcă fugeaŭ (Sadov. Sămăn. 5, 1039). Lovitură orĭ plesnitură de șfichĭ.