ĭertător - explicat in DEX

iertător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător.

iertător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre

iertător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iertător a. și m. care iartă.

iertător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. — Ierta + suf. -ător.

ĭertător (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭertătór, -oáre adj. Care ĭartă, blînd, indulgent.