iepuresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. –
Iepure +
suf. -esc.iepuresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iepurésc adj. m.,
f. iepureáscă; pl. m. și
f. iepuréștiiepuresc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. —
Iepure +
suf. -esc.ĭepuresc (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭepurésc, -eáscă adj.
Fam. Ca de ĭepure:
somn ĭepuresc (gata de a te deștepta).