înțărca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I.
1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊
Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret.
2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte.
3. Tranz. Fig. (
Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. –
În + țarc.înțărca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înțărcá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. înțárc, 2
sg. înțárci, 3
înțárcă, 1
pl. înțărcắm; conj. prez. 3
să înțárceînțărcà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înțărcà v.
1. a desvăța de țâță:
a înțărca un miel, un copil; 2. fig. a lipsi, a priva de ceva;
s’o mai înțărce cu petrecerile. [Metaforă luată din graiul ciobănesc: lit. a pune vitele în țarc spre a le despărți să nu mai sugă].