înțepa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦
Intranz. și
tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦
Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă.
2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza.
3. Tranz. (
Înv.) A trage în țeapă. –
În + țeapă.înțepa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)înțepa, înțep v. t. 1. a fura.
2. (
d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
3. a dezvirgina.
4. a face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza (
pe cineva).
înțepa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înțepá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
înțeápă; conj. prez. 3
să înțépeînțepà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înțepà v.
1. a împunge ușor;
2. a pune în țeapă;
3. a pișca la gust;
4. fig. a atinge. [V.
țeapă].