înșelăcĭune - explicat in DEX

înșelăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune.

înșelăciune (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ÎNȘELĂCIÚNE (‹ înșela) s. f. 1. Inducere în eroare; p. ext. escrocherie, fraudă. 2. (Dr.) Infracțiune constând în inducerea în eroare și păgubirea unei persoane prin prezentarea drpet adevărate a unor fapte mincinoase sau invers, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altcineva un anumit folos material.

înșelăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni

înșelăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
înșelăciune f. 1. acțiunea de a (se) înșela; 2. mijloc întrebuințat pentru a înșela.

înșelăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
înșelăcĭúne f. (d. înșelat, part. d. înșel). Acțiunea de a înșela, fraudă: șarlataniĭ trăĭesc din înșelăcĭune (saŭ cu înșelăcĭunea).