înșela (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȘELÁ, înșél, vb. I.
I. Tranz. (
Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua.
II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊
Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității.
Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși.
3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală;
p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. –
Lat. in-sellare.înșela (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înșelá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. înșél, 3
înșálă; conj. prez. 3
să înșéleînșelà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înșelà v. a pune șeaua, a încăleca:
Făt-frumos înșelă și înfrâna calul ISP.
înșelà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înșelà v.
1. a induce în eroare (întrebuințând viclenia sau minciuna), a minți cu acest scop:
înșală pe toată lumea; 2. a comite infidelități;
3. a cădea în eroare:
se înșală ușor. [Aplicațiune metaforică a verbului precedent: a pune șeaua, adică a acoperi calul, de unde noțiunea de a acoperi, a ascunde].