înălțătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNĂLȚĂTÚRĂ s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. –
Înălța +
suf. -ătură.înălțătură (Dicționaru limbii românești, 1939)înălțătúră f., pl.
ĭ. Loc înălțat, rîdicătură [!]. V.
estradă, prispă.înălțătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înălțătúră s. f.,
g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri