învățământ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVĂȚĂMÂNT, (
1)
învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură.
2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli);
p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. –
Învăța +
suf. -ământ (după
fr. enseignement).
învățământ (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ÎNVĂȚĂMẤNT (‹
învăța, după
fr. enseignement)
s. n. 1. Proces organizat de instruire și de educare în școală. Treptele de
î., în România, sunt: primar (clasele I-IV), gimnazial (V-VIII), liceal (IX-XII) și superior. ♦
P. ext. Sistemul instituțiilor școlare dintr-o țară.
2. Domeniu în care activează cadrele didactice.
3. (La
pl., în forma
învățăminte) Concluzie teoretică și practică a unei expuneri, a unei întâmplări, a unui eveniment etc.
învățământ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învățămấnt s. n., (precepte, învățături)
pl. învățămínteînvățământ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învățământ n.
1. arta sau modul de a învăța, instrucțiune:
învățământul poate fi literar, clasic, tehnic, științific, agricol, militar și religios; 2. lucru învățat, povață;
3. carieră de profesor:
a intrat în învățământ.învățământ (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÎNVĂȚĂMÂ'NT. s. n. 1. proces de instruire și educare în școală. ◊ (p. ext.) sistemul instituțiilor școlare dintr-o țară. 2. domeniu de activitate a cadrelor didactice. 3. (pl.) concluzie trasă dintr-o experiență, dintr-un eveniment etc. (după fr.
enseignement)