învrăjbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV.
1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦
Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși.
2. Tranz. și
refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. –
În + vrajbă.învrăjbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învrăjbí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. învrăjbésc, imperf. 3
sg. învrăjbeá; conj. prez. 3
să învrăjbeáscăînvrăjbì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învrăjbì v.
1. a semăna vrajbă, a dezuni;
2. a deveni vrăjmaș.