învrednici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV.
Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși.
2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦
Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a...
3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. –
În + vrednic.învrednici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învrednicí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. învrednicéște, imperf. 3
sg. învredniceá; conj. prez. 3
să învredniceáscăînvrednicì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învrednicì v.
1. a fi vrednic sau capabil:
Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.;
2. a condescinde;
nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.