învolbura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I.
1. Tranz. și
refl. (La
pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji.
2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [
Prez. ind. și:
învolburez] –
În + volbură.învolbura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învolburá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
învolbureáză/învólburăînvolburà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învolburà v. a se ridica în volbure.