înviorător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [
Pr.:
-vi-o-] –
Înviora +
suf. -ător.înviorător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înviorătór (-vi-o-) adj. m.,
pl. înviorătóri; f. sg. și
pl. înviorătoáreînviorător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înviorător a. care redă vieața.