înveli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦
Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦
Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦
Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit.
2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. –
Cf. sl. valiti.înveli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)învelí (învelésc, învelít), vb. –
1. A înfășura. –
2. A acoperi, a pune ceva deasupra. –
3. A umple. –
4. A înfășura urzeala pe sulul războiului. –
5. A da la piuă. –
Var. învăli. Mr. anvălescu, anvalire, megl. anváles, anvăliri. Sl. valiti (Cihac, II, 106; DAR),
cf. val, și
bg. valjam. Accepțiile apar și în
sl. și se explică toate plecîndu-se de la ideea de bază, aceea de „sul”.
Der. din
lat. *
invelāre (Meyer,
Alb. St., IV, 105), nu este posibilă.
Der. învelitoare (
var. învelitură),
s. f. (ceea ce servește la învelit sau acoperit; husă; cuvertură, pătură; capac; acoperiș);
înveliș, s. n. (obiect care servește la învelit; capac; husă; acoperiș);
învelit, adj. (acoperit; pieptănat; căptușit; bătut în piuă; rotofei).
înveli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învelí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. învelésc, imperf. 3
sg. înveleá; conj. prez. 3
să înveleáscăînvelì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învelì v.
1. a pune sau întinde deasupra sau pe margini:
a înveli casa, pa-tul, focul; 2. a înfășură. [V.
văl: lit. a acoperi cu un văl].