întăritor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat,
n.)
Medicul i-a dat un întăritor. –
Întări +
suf. -tor.întăritor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)întăritor, întăritoare s. n. băutură spirtoasă.
întăritor (Dicționaru limbii românești, 1939)întăritór, -oáre adj. Care întărește. S. n., pl.
oare. Tonic, fortificant, medicament întăritor.
întăritor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întăritór adj. m.,
pl. întăritóri; f. sg. și
pl. întăritoáreîntăritor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întăritor a.
1. care întărește;
2. fig. care desfată sufletește.