întâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult.
2. Înainte de toate, în primul rând.
Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară.
II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată
întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim
2.
Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ◊
Loc. adv. (
Pentru)
întâia dată (sau
oară) = (pentru) prima dată. ◊
Expr. Mai întâi și-ntâi (
de toate) = în primul rând. ♦ (
Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat,
m.; în sintagma)
Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. –
Lat. *
antaneus (<
ante „înainte”).
întâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!întấi1 adv.întâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!întấi2 num. m. (prémiul ~/I), art. întấiul (~ premiu), pl. întấi, art. întấii; f. întấi/întấia (clasa/clasei ~), art. întấia (~ clasă), g.-d. întấii (~ clase), pl. întấi, art. întấile, g.-d. pl. m. și
f. întâilor