întuneric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină.
2. Fig. Incultură, ignoranță. [
Var.: (
reg.)
întunérec s. n.] –
În + tuneric (
Înv. „întunecime” <
lat.).
întuneric (Dicționaru limbii românești, 1939)1) întunéric n., pl.
e (lat.
tenébricus, întunecat, întunecos [de unde s´a făcut
*tinéric, apoĭ, după
întunec, s´a făcut
tuneric, formă veche care se întrebuința după
de, din, în, întru și
prin], d.
ténebrae și
tenébrae, întuneric, de unde it.
ténebra și
tenébra, fr.
ténèbres, sp.
tinieblas, înrudit cu
*temus, *temeris, întuneric,
témere, în mod temerar, scr.
tamas, întuneric, vsl.
tĭma, de unde și
tĭmĭnica, temniță). Lipsă de lumină, obscuritate, întunecime.
Fig. Ignoranță, incultură.
Vechĭ (după vsl.
tĭma). Imensitate, mare cantitate saŭ mulțime. Zece miĭ (Cp. cu
groază).
Întunericele ĭaduluĭ, mare întuneric.
E întuneric beznă (și pute a brînză), e foarte întuneric (și pute a brînză, cum a răspuns stăpînuluĭ luĭ un Țigan care, în loc să deschidă oblonu și să se uĭte afară, deschisese dulapu cu mîncare). – Și
unt- (ca
umpărat, umplu, umblu față de
împ-, îmb-).
întuneric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întunéric s. n.întuneric (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întuneric n.
1. lipsă de lumină; fig.
întunericul barbariei. [Lat. TENEBRICUM];
2. (vechiu) mulțime nenumărată:
întuneric de oameni NICULCE.