întunecime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (
Pop.)
Întunecime de soare = eclipsă de soare. –
Întuneca +
suf. -ime.întunecime (Dicționaru limbii românești, 1939)întunecíme f. Mare întuneric, întuneric. Eclipsă de soare orĭ de lună.
Fig. Incultură.
întunecime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întunecíme s. f.,
g.-d. art. întunecímii; pl. întunecímiîntunecime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întunecime f.
1. întuneric adânc;
2. întunecarea soarelui sau a lunei, eclipsă;
3. fig. lipsă de civilizațiune, barbarie:
îți place peste țară să'ntinzi întunecime AL.