întrevorbire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTREVORBÍRE, întrevorbiri, s. f. (
Înv. și
reg.) Convorbire. –
Între1- + vorbire.întrevorbire (Dicționaru limbii românești, 1939)*întrevorbire f. (după fr.
entretien). Întrevedere. Dialog, conversațiune.
întrevorbire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întrevorbire f. convorbire.