întreguleț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (
Fam., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui
întreg. –
Întreg +
suf. -uleț.întreguleț (Dicționaru limbii românești, 1939)întreguléț adj. (dim. d.
întreg. Zic și Bulgariĭ așa:
cĭelo cĭeliniček. Cp. cu
golăneț, nouleț).
Fam. Întreg întreguleț, absolut întreg, intact:
ĭacătă-țĭ baniĭ întregĭ întregulețĭ!