întrece (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTRÉCE, întréc, vb. III.
Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă.
2. A dovedi superioritate față de cineva, într-o anumită privință; a depăși. ♦
Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊
Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care.
3. A trece peste o anumită limită;
p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊
Loc. adv. (
Pop.)
De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊
Expr. (
Refl.)
A se întrece cu gluma (
sau cu șaga, rar,
cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. –
În + trece.întrece (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întréce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. întréc, 1
pl. întrécem; conj. prez. 3
să întreácă; part. întrecútîntrece (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întrece v.
1. a trece înaintea altora, a-i învinge;
2. a rivaliza, a concura;
3. fig. a trece peste marginile permise, a deveni insolent:
te cam întreci.